fbpx

8 setări cruciale de care un site web creat în WordPress are nevoie

Setari-cruciale-website-wordpress

Deja am ajuns în punctul ăsta? Suntem trecuți de jumătatea tutorialului nostru: Cum să-ți creezi un site web în mai puțin de 30 de minute! Interesul vostru față de aceste blog-uri nu poate decât să ne bucure și stă dovadă că ceea ce facem chiar contează!

Pentru a ne asigura că setarea website-ului vostru merge, în continuare, ca pe roate, ne dorim să vă prezentăm 8 setări cruciale de care website-ul tău creat în WordPress are nevoie. Bineînțeles, nu o să discutăm despre toate setările disponibile pentru site-uri web pe WordPress, ci doar despre acelea care sunt necesare încă de la început! 

Site-ul tău WordPress are nevoie de un nume și un tagline

Dacă ai colaborat cu MxHost și ți-ai făcut setup-ul inițial cu ajutorul nostru, atunci domeniul tău este, teoretic, conectat deja la găzduire. Tot ce trebuie să faci, din platforma de admin WordPress, este să mergi la SetăriGeneral și să îți alegi un nume de site și un tagline pentru site-ul tău web!

Specifică setările de bază ale postărilor tale de blog din WordPress

Aici poți să verifici în ce categorie se încadrează postările tale de blog ca setări standard și poți alege o formă implicită pentru articolul tău! Dacă site-ul tău este nou, atunci ai putea crea câteva categorii de blog-uri, în funcție de subiectele despre care o să scrii, sau poți lăsa o singură categorie General.

Apasă pe butonul Setări, apoi mergi la Scriere, iar meniurile din poză te vor ajuta să te decizi! Postarea de blog ar putea să rămână, în majoritatea timpului, standard! 

Configurează-ți setările pentru comentarii

Dacă ai un blog pe care scrii constant, cel mai probabil o să dorești ca cititorii tăi să îți lase comentarii. Acestea pot reprezenta o modalitate foarte bună prin care îți cunoști cititorii și afli mai multe despre părerile lor. 

Pentru a ajunge în zona de comentarii, poți să apeși pe butonul Setări – Discuții, iar acolo să setezi dacă vrei să lași persoanele să comenteze, ce trebuie să completeze cei care doresc să comenteze sau orice alte setări s-ar potrivi cu dorințele tale!

Definește dimensiunea de bază a imaginilor tale

Există deja câteva dimensiuni de bază ale imaginilor (Small, Medium, Large, Thumbnail) pe care nu trebuie neapărat să le schimbi dacă nu dorești. Noi te sfătuim, totuși, să o schimbi măcar pe cea Large, în cazul în care vrei poze la rezoluții mari!

Apasă pe butonul Setări – Media, iar acolo ai libertatea să decizi care ar fi dimensiunile perfecte pentru imaginile tale. Dacă nu ai nicio idee, mai bine lasă exact așa cum era! 

Nu ar fi optim pentru tine să lași lucrurile de capul lor, nu-i așa? Mai bine setează tu permalink-uri clare, care să aibă relevanță pentru cititorul tău. Ah, noi vorbim de permalink-uri, dar n-am explicat încă ce sunt acelea!

Dacă te uiți acum în căsuța de căutare a browser-ului tău, vei observa că există, după www.mxhost.ro, un titlu. Acela este setat de noi, din WordPress. Dacă noi am fi lăsat setările de bază, probabil nu ai fi înțeles mare lucru din acel permalink.

Această setare este crucială dacă ești la început cu site-ul tău web, mai ales pentru motoare de căutare. Apasă pe Setări – Permalinks și selectează tu fie Numele Postării, fie o structură custom! Așa ar fi cel mai bine pentru postările tale.

Asigură-te că ai un favicon

Favicon-ul reprezintă iconița ce apare în browser, în partea de sus, atunci când ai mai multe tab-uri deschise. Aceasta este extrem de estetică și ține foarte mult și de branding-ul site-ului tău. Astfel, e foarte important să-l setezi încă de la început.

Apasă pe butonul Aspect – Personalizează – Identitate Site și apoi Selectează o imagine. Așa poți seta extrem de ușor un favicon pentru site-ul tău.

Definește setările pentru utilizatori noi

Atunci când ai utilizatori noi, trebuie să definești exact modul în care aceștia vor interacționa cu site-ul tău web! Astfel, asigură-te că selectezi faptul că toată lumea se poate înregistra dacă vrei ca aceștia să aibă un cont, iar că toți utilizatorii noi au rolul de Abonați.

Pentru asta, mergi la Setări – Generale, dă scroll jos până vezi ce îți apare în poză, și fă schimbările necesare. 

Descotorosește-te de plugin-urile și temele pe care nu le folosești

La final, asigură-te că ai scăpat de plugin-uri și teme care nu te-au ajutat în crearea site-ului tău web. Apasă pe butonul Module – Module Instalate și decide de acolo care sunt modulele ce nu te ajută.

De asemenea, în zona de Aspect, mergi la teme și decide care sunt temele pe care nu le vei folosi pentru site, astfel fiind gata să fie șterse!

Felicitări, ai trecut și prin asta. Încă puțin și site-ul tău web e gata! 


Lasa un mesaj