Crearea de continut pe site: pentru utilizatori sau pentru Google?

continut-site

Pentru cine cream continut pe site: pentru utilizatori sau pentru motoarele de cautare? Instinctiv, probabil raspunsul imediat va fi “pentru utilizatori, desigur, pentru clientii nostri”. Acest lucru ar fi minunat insa, stim ca nu intotdeauna continutul de pe bloguri sau site-uri este creat exclusiv pentru informarea consumatorilor, ci si pentru SEO.

Aceasta este realitatea. Problema intervine insa atunci cand continutul nu are nicio substanta nutritiva pentru client, ci este redactat doar pentru clasamentul in motoarele de cautare.

Desi din perspectiva afacerii aceasta abordare este una altruista, crearea de continut doar pentru SEO va genera mai multa pierdere financiara decat ne-am putea imagina. De ce? Pentru ca, daca optimizarea site-ului in ansamblu nu este corespunzatoare, pagina cu pagina, continutul de pe blog nu va fi indexat asa cum ne-am dori in Google si nu va primi atentia cuvenita. Cu alte cuvinte, se pierde cea mai mare potentiala sursa de trafic liber: motoarele de cautare.

Raspunsul gresit

“Creez continut pentru SEO”. Daca creezi continut doar pentru SEO, se va pierde calitatea acestuia, dar si scopul motorului de cautare. Practic, consumatorul cauta informatii care sa-l ajute, iar daca nu va gasi informatia de care are nevoie, va parasi imediat pagina accesata pentru ca nu a gasit continut util, de calitate, informativ, respectiv vei pierde acel potential client.

In plus, Google si-a rafinat atat de mult algoritmii de indexare a paginilor site-urilor de la inceputuri pana astazi, incat este foarte putin probabil sa fii indexat in primele rezultate cu un continut de calitate proasta, creat doar pentru SEO, ce se reliefeaza foarte usor prin:

  • – continut plin de cuvinte cheie introduse fara relevanta.
  • – fara informatii utile, fara substanta.
  • – fara valoare pentru cititori.
  • – grave greseli de ortografie si exprimare.
  • – continut duplicat.
  • – informatii vechi si neactualizate.

Chiar daca cu un astfel de articol, sa zicem, vei fi clasat in primele rezultate, Google va penaliza ulterior acel website si nu va ramane in aceeasi pozitie, initial fruntasa, pentru mult timp.

Raspunsul corect

Cea mai mare provocare pentru comercianti sau pentru proprietarii de website-uri este sa scrie continut relevant pentru publicul tinta. Raspunsul corect este sa creezi continut de calitate, care sa fie optimizat pentru motoarele de cautare. Punct.

Aici intervine notiunea de copywriting SEO modern, care are la baza crearea unui continut atat de relevant si convingator, astfel incat altii sa fie tentati sa il distribuie, ceea ce duce la cresterea reputatiei si increderii pentru motoarele de cautare.

Iata cateva practici utile pentru a atinge un echilibru adecvat intre scrierea de continut relevant pentru utilizator dar si pentru SEO:

Cuvinte cheie – acestea sunt acele fraze sau termeni care sunt introdusi la o interogare pe motoarele de cautare de catre utilizator, cu scopul de a gasi raspuns la intrebarea lor. Astfel, acestea trebuie introduse strategic in continutul dvs. In esenta, sunt valoroase acele cuvinte cheie care au un volum mare de cautare dar o concurenta redusa.

Este vital sa intelegem intentia utilizatorului cu privire la interogarea motoarelor de cautare: pentru navigatie (doreste sa identifice un anumit website sau o anumita pagina specifica), cautare informationala (doreste sa afle un raspuns la un anumit subiect) sau cautare interactiva (doreste sa finalizeze o achizitie, cum ar fi, de exemplu, cumpararea unui domeniu web).

Titlu – Crearea unui titlu captivant este extrem de important pentru cresterea numarului de accesari. Pentru a fi accesat, titlul trebuie sa fie captivant, concis si sa iasa clar in evidenta. Este recomandat sa fie pana in 70 de caractere si sa includa cuvintele cheie relevante.

Descrierea meta – fragmentul scurt, descrierea imediata sub titlu, este reprezentata de descrierea meta. Aceasta apare si in interogarea pe motoarele de cautare, cu scopul de a descrie, pe scurt, continutul ce urmeaza a fi accesat. Similar cu titlul, aceasta trebuie sa fie atragatoare pentru consumator, sa nu fie doar o “momeala”, sa includa cuvinte cheie tinta, insa sa nu pericliteze lizibilitatea. 50 de caractere este numarul recomandat.

Continutul – Structurarea corecta a continutului este cruciala atat pentru o experienta buna la citire cat si pentru SEO. Astfel, un continut bun trebuie sa includa: o introducere clara, acoperirea subiectului de nisa cat mai mult posibil fara sa fie nevoie de documentatie suplimentara din alte surse, mentinerea angajamentului practic pentru a starni interesul cititorului, introducerea cuvintelor cheie relevante cu o densitate de aproximativ 3 la suta, utilizarea subtitlurilor, legaturi interne/externe relevante cu subiectul dezvoltat, imagini sau infografice corespunzatoare.

Ce tip de continut sa redactez

In primul rand, este elementar de stiut faptul ca oamenii cauta sa-si rezolve problemele. Iar continutul trebuie sa le ofere raspunsul dorit. Astfel, daca acel continut va fi relevant, atunci strategia este buna, deoarece postarea va functiona bine din punctul de vedere al clickurilor si a prezentei sociale.

Pentru a scrie continut relevant atat pentru consumatori cat si pentru SEO, sunt diverse instrumente de ajutor, precum plugin-uri pentru anumite platforme (exemplu Yoast pentru WordPress), instrumente de corectare erori gramaticale sau de ortografie.

In concluzie, este important sa intelegem faptul ca motoarele de cautare, in mod special Google, devin de la o zi la alta tot mai inteligente. Asadar, strategia de creare continut trebuie sa fie pe termen lung, sa corespunda criteriului de echilibru intre o experienta buna a utilizatorului vs construirea unui brand durabil in mediul online.


Lasa un mesaj