Cum să securizezi un magazin online

securizare-magazin-online

La fel ca în viața reală, și mediul online trebuie să fie la fel de sigur. Imaginează-ți că ai un magazin offline într-un mall – ce măsuri de siguranță iei pentru a avea toate măsurile de precauție? Probabil ai avea cameri video, sisteme de alarmă, pază, uși cu încuietori securizate.

Relaționarea cu o astfel de situație este similară și în mediul online. Doar că aici ne confruntăm cu posibile atacuri cibernetice, hackeri, care profită de cunoștințele și punctele slabe ale proprietarilor magazinelor online. Pur și simplu, aceștia caută în mod constant zonele nesecurizate pe care le pot exploata.

Așadar, magazinul tău online poate fi în primejdie, dacă nu este securizat corespunzător. Din acest motiv, trebuie să iei toate măsurile de precauție posibile, pentru a evita un potențial atac.

Alege o platformă sigură

Există o mulțime de platforme pentru comerț online – mai mult sau mai puțin cunoscute sau utilizate. Trebuie să alegi o platformă sigură, pentru care se realizează în mod constant update-uri de securitate imediat ce este descoperită o vulnerabilitate. Potențiale instrumente ar fi Magento, Opencart, PrestaShop sau WooCommerce, care sunt extrem de populare. Însă li popularitatea are dezavantajele ei, pentru că acestea sunt cele mai exploatate de hackeri. Din acet motiv, patch-urile de securitate trebuie să fie constante și rapide.

În mod clar, proprietarul sau persoana care se ocupă de administrarea site-ului este direct responsabilă de update-ul la ultimele versiuni ale platformei și ale plugin-urilor instalate. Această sarcină nu cade în responsabilitatea providerului de hosting.

Securizează zona de administrare

Una dintre cele mai simple și ieftine modalități de siguranță este securizarea zonei de acces la site. Un punct important de plecare este schimbarea numelui administratorului din “admin” în orice alt nume. Fiind cel mai utilizat nume, ești deja pe lista hackerilor, o țintă foarte ușoară. De asemenea, poate fi restricționată zona de acces doar pe bază de ip. În cele din urmă, setează notificarea pe email dacă s-au realizat conexiuni eșuate simultan.

Alege un web hosting sigur

Probabil ai făcut o investiție destul de mare pentru designul, construcția și optimizarea site-ului, astfel că nu îți poți permite o eventuală compromitere a fișierelor. Astfel, nu poți risca totul prin alegerea unei soluții de hosting de compromis.

Serviciul de hosting trebuie să fie sigur, să aibă active toate protecțiie necesare pe server, să fie un furnizor de încredere, de care să mai fi auzit și care să aibă review-uri pozitive. Prețul mic al unui serviciu de hosting nu este întotdeauna o alegere corectă.

De obicei, cea mai bună soluție de hosting pentru un magazin online sigur este un server virtual privat, unde este izolat față de alte conturi de hosting shared de pe un server. Acesta echilibrează performanța site-ului, oferă o mai mare stabilitate, siguranță și scalabilitate.

Treci pe HTTPS

În mod treptat, proprietarii magazinelor online fac trecerea link-urilor spre https, pentru că încep să înțeleagă avantajele acestui protocol. Un pilon important în luarea acestei decizii a fost faptul că Google a anunțat în 2014 că va afișa un mesaj de securitate acelor site-uri care încă folosesc http – lucru care s-a și întâmplat un an mai târziu.

Pentru criptarea HTTPS, trebuie achiziționat un certificat SSL, de obicei de la compania de hosting, care se poate ocupa și de instalarea lui pe server. Vor mai trebui ulterior redirecționate link-urile din http spre https.

Un certificat SSL securizează și criptează conexiunea dintre browser și server – este indispensabil mai ales pentru acele site-uri prin intermediul cărora se realizează tranzacții bancare.

Backup regulat

Alege un serviciu de hosting cu o opțiune de backup însă, realizează câte o copie salvată extern din când în când. Acest serviciu înseamnă că poți recupera fișierele site-ului dintr-o dată anterioară, în cazul în care au fost corupe, din varii motive – atac cibernetic, eroare umană.

În sfârșit, mai sunt și alte numeroase metode de protecție împotriva hackerilor, personalizabile în funcție de site. Totuși un lucru este cert – securizarea magazinului online este mai ieftină decât o compromitere a lui.

 

 

Lasa un mesaj